Noutățile muzicale de la Future & Young Thug, Jessie Ware, Keyshia Cole și Niall Horan

Super Slimey” se numește noul mixtape semnat Future și Young Thug. Dacă pe partea de colaborări îl avem doar pe Offset pentru piesa „Patek Water”, pe partea de producție îi avem, printre alții, pe Mike Will Made It și Southside, care au colaborat în trecut atât cu Future, cât și cu Young Thug, ceea ce face materialul să fie și mai familiar pentru fani.

Glasshouse” este cel de-al treilea album de studio semnat Jessie Ware. Lansat în versiunile standard și deluxe, albumul conține 12, respectiv 17 piese, ultimul având inclusiv 3 variante acustice. Au fost lansate până acum piesele „Midnight”, „Selfish Love” și „Alone”, iar printre cei cu care a colaborat artista în ceea ce privește compoziția și producția se numără și Ed Sheeran, Julia Michaels, dar și Cashmere Cat.

La 3 ani de la lansarea materialului „Point of No Return”, Keyshia Cole ne prezintă albumul cu numărul 7 din cariera sa: „11:11 Reset”. Numele a fost dat, așa cum Keyshia declara în interviul pentru Rap-Up, datorită cifrei 11:11, pe care artista o vedea destul de des în ultimul an și care pentru ea înseamnă că totul se întâmplă la momentul potrivit.

Niall Horan, fostul membru One Direction, ne prezintă primul său album, „Flicker“. Conține 10 melodii, lansate ca single fiind momentan doar piesele „This Town” și „Slow Hands”, ambele premiate cu discuri de platină, dar și noul single, „Too Much to Ask”. De asemenea, pentru promovarea acestuia, în 2018, artistul o să fie în turneul „Flicker World 2018”, care va ajunge și în Europa.

Press play and enjoy!

Evenimentele de săptămâna viitoare:

#3010 Festival 2017
Data: 30 octombrie (luni)
Locaţie:  București, Arenele Romane
Concerte: Subcarpaţi, CCSE, Luna Amară, Coma, Jinxy Von D’ers, Gray Matters, Breathelast, Days of Confusion şi Pixels

Citeşte mai multe pe: iconcert.ro

Carla’s Dreams
Data: 1 şi 2 noiembrie (miercuri și joi)
Locaţie: București, Hard Rock Cafe

Citeşte mai multe pe: iconcert.ro

Trooper – „Stelele Rockului Românesc part. 3”

Data: 4 noiembrie (sâmbătă)
Locaţie: București, Arenele Romane
Concerte: Trooper, Iris, Taine, Altar şi Gothic
Citeşte mai multe pe: iconcert.ro.

 

Distracție faină!
Prietenii de la Zonga
Listening to Music