Noutățile muzicale de la Linkin Park, Papa Roach, Snoop Dogg și Faith Evans

One More Light” este noul album al trupei Linkin Park, fiind lansat la 3 ani de la lansarea precedentului. Single-ul de debut este „Heavy”, o colaborare neașteptată cu artista Kiiara, care este, de altfel, prima solistă care apare pe un album Linkin Park. Tot ca o noutate vin și colaborările cu Pusha T și Stormzy, pentru piesa „Good Goodbye”.

Continuăm cu noul material semnat Papa Roach, numit „Crooked Teeth”. La fel ca cel de dinainte, conține tot două colaborări, care sunt tot cu artiști din zona hip-hop. Este vorba despre cele cu Skylar Grey (pentru piesa „Periscope”) și Machine Gun Kelly (pentru „Sunrise Trailer Park”).

Snoop DoggNeva Left” the game! Grin Și la propriu și la figurat, pentru că și-a lansat cel de-al 15-lea album din longeviva lui carieră. Printre cei care apar pe material se numără K Camp, Wiz Khalifa, KRS-One, Redman, Method Man și B-Real.

The King & I” este singurul material lansat de doi artiști în această săptămână. Este vorba despre Faith Evans și The Notorious B.I.G.. La producția lui au lucrat, printre alții, grei ai muzicii hip-hop: DJ Premier, Salaam Remi și Sean „Puff Daddy” Combs.

Press play and enjoy!

Evenimentele de săptămâna viitoare:

Smiley – „10 ani”

Data: 1 iunie (joi)
Locaţie: București, Arenele Romane
Citeşte mai multe pe: iconcert.ro

Revolution Festival 2017
Data: 1-3 iunie (joi – sâmbătă)
Locaţie: Timișoara, Muzeul Satului Bănăţean
Concerte: Rudimental DJ Set, SIGALA, Dubioza kolektiv, Dubfire, Lee Burridge, Eluveitie, GBH, Alternosfera, Macanache, Şuie Paparude şi mulţi alţii
Citeşte mai multe pe: iconcert.ro

Blaj aLive Festival
Data: 4 iunie (duminică)
Locaţie: Blaj, Câmpia Libertății
Concerte: Amy Macdonald, Walking On Cars, Lola Marsh, Alternosfera, Şuie Paparude, Coma, Sinoptik
Citeşte mai multe pe: iconcert.ro.

Distracție faină!
Prietenii de la Zonga
Listening to Music