Interviu NOSFE: „era un moment din viața mea în care mă simțeam singur din punct de vedere artistic”

Cu prilejul lansării noului său album, „Arca lui Nosfe”, am stat de vorbă cu NOSFE, un rapper căruia nu îi este teamă să experimenteze, indiferent de genul muzical pe care-l abordează: rap, trap și nu numai. Ne-a spus, printre multe alte lucruri interesante, de ce a ales acest nume pentru material, cum văd ascultătorii săi trecerea de la rap la trap, dar și dacă are vreun regret. Pregătiți? Grin Să înceapă interviul!

 


De unde ți-a venit ideea numelui noului tău album, „Arca lui Nosfe”?

Ca să fiu sincer, numele este un concept din ăsta care ne vine nouă, rapperilor. Mi-a venit într-o seară, prin turneul Șatra B.E.N.Z. din 2016. Ploua într-o seară și mă gândeam „mamă, sunt cu arca lui Nosfe acum”, asta apropo și de Arca lui Noe. Mi-am zis că trebuie să fie un lucru tare dacă dau numele ăsta albumului, dar se pare că n-a fost chiar așa wow. Big Smile)

Ai ales intenționat să nu faci colaborări cu alți artiști pe acest album?

Da, pentru că era un moment din viața mea în care mă simțeam singur din punct de vedere artistic. A fost o perioadă mai ciudată… de cauza asta și coperta e neagră și nu sunt colaborări. Asta am vrut să transmit, iar faptul că se numește „Arca lui Nosfe” înseamnă că eu plec undeva, dar iau cu mine doar animalele mele. Mi s-a părut și o chestie inedită, nu știu dacă a mai făcut-o cineva la noi, în rap. L-am simțit ca pe un lucru prin care pot să ies din comun. Deși faptul că n-am avut colaborări l-a tras în jos, m-am gândit să mai fac unul, la fel. După momentul respectiv, după ce mi-am mai revenit din punct de vedere psihic, mi-am schimbat complet viziunea, chiar și pentru „Arca lui Nosfe”. Îl consider un produs de calitate, doar că nu mă mai identific 100% cu el.

Cum îți împarți timpul între proiecte? Mai ales că trebuie să lansezi și materiale semnate NOSFE, dar și alături de Șatra B.E.N.Z., mai ai și familie…

Da, plus și alte colaborări. Se compensează mult mai greul care este în plus cu faptul că fac ce îmi place și atunci balanța e în echilibru. Îmi împart super greu timpul, trebuie să renunț la niște lucruri, iar din păcate, momentan, cu speranța că nu-i un lucru care o să dureze pe viață, aloc mai puțin timp pentru familie, fiind mai mult plecat. Trebuie să tai de undeva, nu ai cum să faci altfel, iar de obicei tai de la cei apropiați sau de la lucruri care în subconștientul tău mai pot aștepta. Simt și acum nevoia să stau mai mult cu familia, dar în același timp sunt cu gândul la obiectivele pe care le am și sunt conștient că dacă aloc mai mult timp acum, or să fie atinse mai repede decât dacă aș face totul mai organizat. Trebuie să fac totul haotic acum…


Spuneai că faci ce-ți place, ceea ce e super tare, pentru că sunt multe persoane care nu pot face asta, din diferite motive. Știu că ai avut mai multe job-uri…

Da, am lucrat 7 ani în call center, am lucrat și pe șantier în Italia, am împărțit flyere și nu numai. Din punct de vedere al muncii, sunt un tip căruia nu-i place munca, dar atunci când o face, o face cum trebuie până la capăt.

Hip-hop-ul este primul gen muzical pe care l-ai abordat, iar mai nou faci și trap, alături de Șatra. Cum văd această schimbare oamenii care te ascultau înainte, dar oamenii care te ascultă acum?

Nu o văd foarte bine fanii care mă știu de mai mult timp. E o poveste clasică pentru rapperi. Toți la începutul carierei, atunci când scriu versuri, sunt împotriva rapperilor comerciali, a mainstreamului, împotriva a face bani din artă și alte lucruri de genul ăsta. Sunt niște rebeli la început, pentru că toți se apucă prin adolescență. E mereu aceeași poveste, am studiat-o.

După asta, treci prin momentul în care-ți dai seama că a fi așa cum ți-ai propus tu să fii e o prostie și că nu are vreun sens. Începi să crești, să gândești altfel și începi să-ți dai seama că dacă vrei să trăiești din arta ta, trebuie să scoți niște bani de pe urma ei. Ca să se întâmple asta, te lovești de un lucru de care personal m-am lovit, lucru pe care mulți sigur nu-l recunosc. Mă refer la faptul că tu consideri că muzica pe care o faci este foarte bună, mult mai bună decât a celor care sunt la radio și pe TV și te lovești de faptul că pentru a face o piesă ca acolo, care ți se părea în primă fază extrem de simplă, este mult mai complicat decât a face una în genul celor cu care erai obișnuit. Atunci realizezi și ai două alegeri: ori te lași de muzică, ori începi să faci ceva ca să câștigi din muzica ta, iar atunci ajungi comercial. Ăla e punctul în care tu scoți piesa „Condimente”, iar lumea-ți spune că ești comercial. Sau când tu scoți piese cu Șatra și lumea spune că faci manele.

Stilul Șatra, la început, a fost considerat manea. E o poveste atât de clasică, încât nu mai am cum să văd cu ochi buni părerea unor fani care nu reușesc să fie obiectivi și care nici măcar nu au idee despre ce se întâmplă cu adevărat, pentru că nici eu nu am avut la rândul meu.

Crezi că trecerea asta de la underground la comercial e un compromis?

Știi de câte ori am folosit cuvântul compromis când eram underground? Big Smile) Mă obseda, iar de fiecare dată când îl foloseam, spuneam că sunt dispus s-o fac. Voiam contractul, voiam clipuri difuzate la televizor… Sunt deschis la compromis, da!

E un compromis dacă nu știi ce vrei și nu ești foarte hotărât. Dacă ai ocazia să ți se ofere un contract, tu poți să o consideri drept un compromis sau o oportunitate. Ori nu știi ce dorești să faci în viață, ori nu vrei să treci la nivelul următor. Sunt mulți artiști care spun că vor să facă asta pe viață și se mențin, indiferent dacă e greu sau ușor.

Crezi că mai e valabilă diferența asta dintre underground și comercial, având în vedere faptul că internetul este atât de puternic acum?

Nice one! Dacă nu ești faimos pe o parte, poți să fii pe cealaltă…. Fetty Wap e un exemplu perfect, pentru că nu prea știa nimeni de el și-a ajuns în Billboard pe locul 1, cu o piesă pe care n-o înțelegea nimeni la început. Cred că termenii ăștia doi, de underground și comercial, vor exista mereu, pentru că e tare să existe asta, e tare să fii considerat underground, dar e tare să fii și comercial, dar nu trebuie să o recunoști neapărat. Mereu am spus că a fi comercial înseamnă să mergi împotriva voinței tale, să faci muzică împotriva muzicii pe care tu o simți.


Spui pe album că „trebuie să reușesc în muzică”. Când consideri că un artist are succes?

Mi-am adus aminte de intro-ul și outro-ul albumul lui Grasu XXL, „Drumul spre succes”. Acolo se spun niște lucruri înțelepte, logice și practice care demontează puțin ideea de succes. E cum spuneam mai devreme, că pentru a-mi atinge obiectivele cât mai repede, trebuie să renunț la ceva. Pentru a avea succes, e normal ca atunci când ajungi să-l ai, să-ți lipsească acel lucru la care ai renunțat. L-ai lăsat în urmă și nu mai merge în același pas cu tine, iar atunci nu cred că poți să consideri că ai succes decât tehnic, dar nu în totalitate.

În viața mea am trecut prin lucruri foarte extreme. Am lucrat pe șantier, am cântat pe mii de euro. Extremele astea m-au făcut să-mi dau seama că oricând faci o alegere, trebuie să renunți la ceva și nu e niciodată ceva ușor de lăsat în urmă.

Ai vreun regret în ceea ce privește alegerile pe care le-ai făcut de-a lungul timpului?

Mamă, mi s-a făcut pielea de găină… Big Smile) E o întrebare tare… Nu-mi place să recunosc. Nouă bărbaților ne e greu să recunoaștem că avem regrete. Cred că am un pachet destul de interesant de regrete. Uite, unul simplu, ca să zic așa, e faptul că nu m-am mutat mai devreme în București. De când m-am întors din Italia puteam să mă mut și chiar vreun an n-am făcut nimic, doar am petrecut și am făcut muzică, dar n-o făceam foarte serios.

În piesa „Temple” faci referire la B.U.G. Mafia, Paraziții și La Familia. Ce artiști te-au influențat în ultima perioadă?

Asta e o întrebare la care nu răspund niciodată. Big Smile) De obicei ascult ce ascultă și Luca din Șatra, pentru că el e o persoană care ascultă foarte multe piese și albume noi. El descoperă artiștii și ni-i arată și nouă. Asta se întâmplă în ultimul an. Înainte îmi căutam eu chestiile fresh. Majoritatea sunt în continuare din străinătate. Vin apoi clasicii mei, pe care-i ascult de când am început să scriu versuri: Erykah Badu, The Game, Juicy J și nu numai. Și, de asemenea, rapperi italieni. Ascult foarte mult rap din Italia. Am filmat de curând două videoclipuri acolo și am de gând să fac iar niște piese în italiană.


Îți place să-ți asculți propriile piese?

Da. O fac destul de des. În majoritatea cazurilor ascult piese destul de vechi, care mi-au rămas în suflet. Câteodată mă și inspiră să scriu piese noi, iar treaba asta mi se pare genială.

Cum vezi serviciile de streaming?

Mi se pare că nu am timp să mă adaptez la modalitatea asta de a asculta muzică. De curând, pentru că telefonul pe care-l am e din Italia, am vrut să-mi fac câteva conturi, dar am primit alte prețuri față de cele din România. Pe moment m-am enervat și lucrul ăsta m-a făcut să mă îndepărtez. În același timp, mi se par geniale, că nu poți să-ți dorești altceva pe telefonul tău. Să ai acces la toată muzica, oricând, oricum, să nu mai stai acasă, pe calculator, să-ți alegi foldere descărcate de pe serviciile ilegale. Îmi place și mie senzația aia pe care o ai când descoperi muzică nouă.

Vorbeam mai devreme despre proiectele în care ești implicat. Unul dintre ele este Șatra, care de la început a fost un proiect pe care ori îl iubești, ori îl urăști… 

Noi înainte să dăm drumul la acest proiect ne-am spus că ori o să fie bombă, ori o să fie cea mai mare prostie. Sincer, nu prea credeam s-o să se întâmple a doua variantă… Big Smile) Am purtat discuția asta înainte să iasă primele piese, pentru că simțeam că e ceva foarte experimental și ne gândeam că românii sunt foarte reticenți câteodată, dar în același timp au nevoie și de ceva nou și totodată nu puteam să nu scoatem asta, pentru că suna tare bine.


Crezi că evolua proiectul dacă nu venea cu caracterul de noutate pentru piața din România?

Nu, nu avea, pentru că noi avem și am avut și alte proiecte în care am fost implicați. Toți cei care îmi scriu și-mi zic de faptul că Nosfe era mai tare când era Nosferatu, habar nu au. Ei știu două piese de la mine. Chiar mă gândeam zilele trecute câte piese am despre hip-hop, dar și de câte ori am făcut piese pentru genul ăsta de muzică. Ele au cele mai puține vizualizări. Când scoteam ceva ieșit din comun, avea mai multe ascultări. Eu cum s-o iau? Înseamnă că ce fac și vă place vouă, celor care nu veți veni niciodată la un concert de-al meu, nu funcționează. Vreau ca mesajul meu să fie transmis.

Ai stat să vezi care sunt oamenii care vă ascultă?

Că ne place sau nu, sunt mulți puști. Cam între 12 și 20 de ani, 20 într-o viziune super optimistă. Avem și fani peste, dar media cam asta e. Majoritatea sunt la liceu. E o categorie aparte de oameni care intră la cei care au peste 20. Nu sunt hipsteri… cunosc polițiști și oameni care lucrează în armată și ascultă Șatra. Vin la concerte și sunt foarte entuziasmați.

Ce urmează pentru tine, spuneai că lucrezi la un nou album?

Da. Se va numi „Unclebenz”, iar primul single de pe el este „Aoleo NOSFE”. O să am, de asemenea, și niște colaborări interesante. Am experimentat foarte mult, așa cum îmi place să fac în general. Încă nu știu exact dacă o să iasă în primăvara sau în toamna asta, dar cert e că o să iasă sigur anul ăsta și am în plan niște lucruri foarte tari.

Ascultă NOSFE pe Zonga!


Pe numele său real Darius Vlad Crețan, NOSFE are 32 de ani și a început să scrie primele versuri în anul 2002, pe vremea când se afla în Italia. De atunci și până acum a trecut de la numele de scenă Nosferatu la cel actual, dar a fost și este implicat în mai multe proiecte, printre care și Șatra B.E.N.Z..

Locația: Midiots Studio; credit foto: Ruxandra Scripcariu.