Interviu Damian Drăghici: despre noul album, „Gypsy Rock”

Am stat de vorbă cu Damian Drăghici despre cel mai nou album semnat Damian & Brothers, „Gypsy Rock”, și nu numai.

2016 a însemnat lansarea albumelor „The American Dream” și „Gypsy Rock”. Cum a primit publicul aceste materiale?

Și The Gypsy-Cuban Project. Cred că și lor li s-a părut ciudat, pentru că la fel a fost și pentru mine. Să te-ntorci după atâția ani de zile cu 3 proiecte în același an și într-o perioadă atât de scurtă… cred că din luna iunie până-n octombrie s-a întâmplat tot. Cred că eram stătut, aia e concluzia. Datorită faptului că toți anii ăștia de zile nu am creat nimic, asta a ieșit.

Cum a fost toată această perioadă dintre lansări? Cât au durat înregistrările?

Am început cu „The American Dream”, la care lucrasem și înainte și pe care nu-l terminasem. După am început să lucrez la „Gypsy Rock”, în luna iunie, când am înregistrat tot albumul. Nu mi-a plăcut și l-am aruncat, asta pentru că a mai fost un „Gypsy Rock” înainte de actualul. Am plecat în Cuba unde am tras „Gypsy Cuba” timp de o lună și jumătate, iar când m-am întors, la finalul lui august, am început să lucrăm la actualul „Gypsy Rock”. Lucrau în același timp și producătorii la HaHaHa Production. în lunile august, septembrie și octombrie ale lui 2016. A durat cinci luni și jumătate ca proiect întreg.

Cum e să organizezi atâția oameni într-o perioadă atât de scurtă? Și pe album sunt 24 de artiști.

Pare dificil la început, dar dacă pui energie, tuturor celorlalți le va plăcea să colaboreze cu tine. Și toți cei care au colaborat cu noi au avut parte de o experiență tare, le-a plăcut să lucreze cu mine și mie-mi place să lucrez cu ei, așa că a fost distractiv.

Mulți credeau că piesele de pe album sunt piese noi…

Sper, nu vreau să judec, că au 12 – 14 ani. Dacă au 20 – 25 de ani, nu-I judec iarăși, nu e corect, pentru că asta e muzica noastră și e ca și cum nu ai știi ”Trandafir de la Moldova”… E clar că trebuia făcut ceva de genul ăsta ca oamenii să aibă acces la muzica veche românească, dar să fie prezentată într-un mod actual.

Ăsta a fost și scopul albumului?

Da, ăsta a fost de fapt singurul scop, să introducem tânăra generație la muzica veche lăutărească, dar prezentată într-un mod nou, cu sunete noi. Dacă o prezentam cu sunete vechi în momentul ăsta în care există și o oarecare discuție între a fi sau nu trendy ceea ce scoți. Și atunci cred că era nevoie să o prezentăm în așa fel încât să zici ”muzica asta e muzică bună și poate fi făcută așa”.

Albumul a fost de la început gândit cu artiștii care apar acum? Pentru că deși este muzică lăutărească veche, fiecare piesă are și genul artistului respectiv.

Nu. Nu m-am gândit să-l iau pe x pentru că e cunoscut și să facem piesa y. A fost exact ca atunci când faci un casting de film și te gândești cum o să alegi actorul potrivit pentru acel rol. Alegeam piesa și apoi ne gândeam cine s-ar potrivi pe ea. Le-am dat telefon și i-am întrebat dacă le place piesa. A fost foarte important faptul că din partea tuturor am avut sprijin. Toți au vrut să se dedice proiectului și să se implice.

Cum e publicul acum și cum era în 2006?

Celor care au fost dedicați 100% le-a plăcut schimbarea, dar printre ei sunt și oameni care erau deja obișnuiți cu sunetul vechi și atunci li s-a părut că am mers prea mult cu sunetul înspre ceva prea modern. Unele le plac, pentru că le plăcea de noi și știau că suntem genul de oameni care vrem să facem altceva, să împingem lucrurile într-o altă direcție. Nu cântăm muzică lăutărească pură.

Au fost și oameni care ne-au spus că le plăcea de noi înainte sau ne-au întrebat de ce nu am lăsat „Șaraiman” cum era și de ce am stricat-o. Am făcut-o, asta e. Nu te obligă nimeni s-o asculți pe asta, ascult-o pe cea pe care o știi. Noi până la urmă am făcut tot ce-am considerat și ce-am am simțit.

Ce va urma?

Trebuie să găsim o piesă care să ne placă și ceva care să aibă continuitatea proiectului. Trebuie să fie ceva tot în genul Damian & Brothers. E clar că ăsta e sunetul nostru, un sunet al muzicii lăutărești contemporane. Și după cum ai văzut, poate la început au fost radiouri care nu au crezut că „În stație la Lizeanu” o să ajungă pe locul 1, dar s-a întâmplat. Niciodată nu știi. Și într-o perioadă în care nu se mai vinde nici un fel de album, noi am luat discul de aur și suntem aproape de platină.

În general nu știu ce va urma. Cred că urmează o nouă piesă cât de curând. Este un grup de tineri care-mi place foarte mult, să vedem, poate vom colabora cu ei.

Cum a fost când ați aflat că ați primit discul de aur?

A fost un moment foarte mișto și sincer, nu ne așteptam. În schimb ne așteptam la vizualizări și stream-uri, dar nu că o să iasă atât de bine.

Care a fost cel mai copleșitor moment din carieră?

De fiecare dată când începi un nou proiect ai emoții, pentru că nu știi cum va fi, dar asta îl face mișto. Momentele emoționale sunt alea în care ești nesigur, dar trebuie să mergi mai departe. Doar așa simți că poți să faci o diferență. Dacă ești sigur pe tine, înseamnă că ești în zona ta de comfort. Cum spunea cineva, dacă ești un șofer de Formula 1 și conduci la o viteză care te face să fii sigur pe tine, conduci prea încet. Trebuie să existe teamă atunci când ești aproape de a pierde controlul. Așa e în muzică. Dacă nu împingi lucrurile mai departe și ești întotdeauna în control, înseamnă că ai rămas tot acolo unde erai, nu ai evoluat.

A fost vreun moment în care ai simțit că trebuie să continui deși probabil atunci părea imposibil?

Au fost foarte multe. Cred că e normal la un artist. Există oameni care spun că știu că au fost făcuți pentru ceva anume. Eu mi-am pus de foarte multe ori întrebarea dacă am fost făcut pentru asta, că poate aș fi fost bun la altceva, pentru că sunt sigur că sunt alții mai buni. Sunt un milion de întrebări caracteristice mie și ale chintesenței unui artist care își pune întrebări să vadă dacă merge mai departe, dacă e în zona corectă… Aici nu e vorba despre faptul că tu crezi în ceea ce faci, ci doar că un artist trebuie să aibă și puțină îndoială.

La ce să se aștepte oamenii care vin la concertul de pe 31 martie de la Sala Palatului?

E un eveniment unic. Vin toți prietenii să mă susțină. Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor artiștilor. E pentru prima data când vezi muzică luătărească, țigănească interpretată într-o formă actuală, cu sunete rock. Cred că mai important decât toate lucrurile este că un eveniment unic în felul lui. Nu știu dacă vom mai susține vreodată un concert ca ăsta.

Ascultă Damian & Brothers pe Zonga!


Damian Drăghici are 47 de ani, face muzică de când se știe, a învățat de-a lungul timpului să cânte la mai multe instrumente, a studiat jazz-ul la Berklee College of Music din Statele Unite ale Americii și de-a lungul timpului a făcut parte din proiectul Damian & Brothers, pe care îl continuă cu noul album, „Gypsy Rock”.

Locația: Pyramid Studio; credit foto: Ruxandra Scripcariu.

  • Mihaela Mocionea

    Dar cu Smiley si Damian or canddddddddddsdsssssssssds

  • Mihaela Mocionea

    Dar cu Smiley si Damian I am a little while ago and the fact that the best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best best