Noutățile muzicale de la John Mayer, AFI, Problem și Nicky Jam

Cel de-al 7-lea album de studio al lui John Mayer se numește „The Search for Everything” și vine după aproape 4 ani de la ultimul lansat, mai precis de la „Paradise Valley”. Strategia artistului și a echipei lui, de data asta, este diferită: zilele trecute au fost lansate doar primele 4 piese, urmând ca în fiecare lună să primim alte 4 melodii noi.

Tot la aproape 4 ani diferență vine și cel mai nou album al trupei rock AFI, care se numește „AFI (The Blood Album)”. Este cel cu numărul 10 din cariera trupei și conține 14 melodii. De pe el fac parte și piesele „Get Hurt” și „Dumb Kids”, care au fost promovate de către trupă drept single-uri, înainte de lansarea materialului.

Trecem de la rock la… hip-hop făcut direct în Los Angeles. Smile Problem a lansat mixtape-ul „Chachiville”, care are 13 piese. Printre ele se numără și single-urile „Moneeey”, în colaborare cu C-Less și LT, dar și „Melrose”, în colaborare cu Uncle Chucc.

Nicky Jam este artistul cu care încheiem această rundă de recomandări. El a lansat „Fénix”, care este, totodată, și materialul cu cele mai multe piese din această săptămână. Printre cele 26 de melodii se află și „Amor Prohibido” în colaborare cu Sean Paul, „Superhéroe” cu J Balvin, „Tu Hombre” cu Daddy Yankee, dar și „El Perdón” cu Enrique Iglesias.

Press play and enjoy!

Evenimentele de săptămâna viitoare:
Alexandra Uşurelu – Simfonic
Data: 30 ianuarie (luni)
Locaţie: București, Teatrul Naţional Bucureşti
Citeşte mai multe pe: iconcert.ro
Tarja Turunen
Data: 3 februarie (vineri)
Locaţie: București, Sala Palatului
Citeşte mai multe pe: iconcert.ro

Tribut Abba
Data: 3 februarie (miercuri)
Locaţie: București, Hard Rock Cafe

Citeşte mai multe pe: iconcert.ro.

 –
Distracție faină!
Prietenii de la Zonga
Music Note