Interviu Dan Byron: despre primii 10 ani ai trupei byron și planuri de viitor

Primii 10 ani nu sunt ușori, dar nici foarte dificili când alegi să faci ceea ce îți place. Așa se întâmplă și în cazul lui Dan Byron, vocea trupei byron, cu care am discutat despre acest moment, despre satisfacțiile și momentele dificile prin care a trecut trupa de-a lungul timpului, deadline-urile și cât de benefice sunt ele în ceea ce privește un proiect muzical și nu numai. Grin

Enjoy!


Trupa byron
 a ajuns la 10 ani de activitate. Cum vedeai o carieră muzicală atunci și cum o vezi acum?

Nu cred că m-am gândit niciodată, să știi. Mi-am dat seama acum, încercând să rememorez chestii și să le scriu pe blog, că sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am conștientizat deloc în momentul în care s-au întâmplat. Nu mi-am închipuit niciodată că o să ajungem aici, că o să avem atâtea albume scoase și concerte. Habar nu aveam. De fapt, cred că inconștiența e salvatoare. Am făcut-o clar din inconștiență. Dacă judeci logic, “uite, vei avea de trecut prin asta și prin asta…”, nu te apuci. Fiind în mijlocul vârtejului, continui. Și o faci din plăcere, că asta este ideea.

Care este, pentru voi, cel mai satisfăcător lucru?

Faptul că existăm și că am început să fim ok. Noi foarte multă vreme am făcut asta nu gratuit, dar am avut un profit foarte mic. În momentul de față nu dăm pe dinafară, dar avem multe cântări, lumea ne vrea, e foarte tare!

Trebuie să ai răbdare în ceea ce privește o carieră?

Dacă te-ai gândi doar la cuvântul “răbdare”, deja ai pierde. Răbdare înseamnă pentru mulți “mamă, să-nchid ochii… am răbdare…”. Trebuie să nu fi conștient ca s-o faci.

Consideri c-a fost un avantaj că ați început așa devreme?

Pentru mine n-a existat nici o clipă de îndoială, niciodată. Din momentul în care am luat hotărârea că asta vreau să fac în viață și până acum, nu m-am gândit niciodată de două ori că mai bine aș fi făcut altceva. Altfel poate, dar altceva nu.

Cum ați trecut prin momentele dificile de-a lungul timpului?

Exact cum spuneam, nejudecându-le. Noi am mers înainte, orice s-ar fi întâmplat. Și eu neavând nici o îndoială, presupun că și gașca din spatele meu a făcut la fel. Big Smile Avem păreri diferite pe anumite subiecte, dar ajungem la un consens. Cel mai important lucru e că nimeni nu dă înapoi. Și inconștiență, multă inconștiență. Cea pe pâine e recomandată, pentru că sigur funcționează la un moment dat. Ca să faci orice, trebuie să-ți dorești foarte mult să faci lucrul ăla, iar dacă-ți dorești, îl vei face, indiferent de condiții.

Cum anume iau naștere noile melodii, care este procesul creativ?

Pasul numărul 1 e să mă trezesc de dimineață și să încep să lucrez, pentru că atunci este creierul odihnit. Și mai e o chestie. Lumea își asumă că tu ești artist și nu prea te sună înainte de 12, iar așa ai un moment de 3-4 ore în care poți să compui. Dacă faci exercițiul ăsta zilnic, o să ai rezultate. Lumea crede, cumva, de multe ori, că inspirația e chestia principală și restul nu mai contează… dar nu, trebuie să insiști. E un mușchi care trebuie exersat.

Am ajuns la nivelul la care pot să stau la o masă și să scriu o piesă. Am avut probă în studio chiar cu faza asta. Lucram pentru filmul „Rămâi cu mine” și la un moment dat a venit producătorul și ne-a spus că e nevoie până seara de o piesă de 2 minute. Și am făcut-o. În 3 ore era și înregistrată.

Ați avut vreo teamă legată de deadline-uri, că s-ar putea să nu vină ideile potrivite la timpul respectiv?

Deadline-ul funcționează foarte bine. Noi, de obicei, avem opreliștea asta: interpretăm foarte mult ce facem. Ne gândim prea mult la ce or să creadă ceilalți despre ce am făcut noi, iar lucrul ăsta este un cenzor foarte prost, pentru că te face să compui mult mai puțin. Dacă ai deadline, nu mai ai timp să te gândești la prostii și trebuie să scrii.

Cum vezi serviciile de streaming, dar actuala industrie muzicală românească?

Eu cred că toate chestiile sunt bune. Mi se pare o prostie să fi limitat la un singur fel de a asculta muzică. Mie serviciile de streaming mi se par foarte utile pentru a căuta muzică. Eu asta fac, de fapt. Sunt abonat la mai multe servicii de streaming, inclusiv la Zonga, și caut muzică. Sunt abonat la 2 reviste englezești diferite, care apar la câteva zile distanță una de alta, care au recenziifoarte bine făcute, iar pe mine streamingul mă ajută destul de mult să caut ce cred eu că e cu adevărat interesant.

Acum depinde de fiecare, dar și de posibilitățile materiale, pentru că eu când aud ceva ce îmi place, mă duc și-mi cumpăr originalul. Îmi iau vinilul, dar într-adevăr, vinilul e costisitor. Fiind puține albume care chiar merită să fie luate, pot face față. Cumpăr și CD-uri. Înainte trăgeam torrente. Nu vrei să știi cât de greu e să stai, să cauți pe site-uri o variantă ascultabilă…

Unul dintre articolele de pe blogul tău se numește „Cum să cumperi Radiohead”. În ce ordine ar trebui oamenii să asculte albumele semnate byron?

Asta e o întrebare foarte bună, dar nu știu dacă sunt eu în măsură să dau răspunsul, pentru că o să dau unul care o să fie subiectiv. Probabil că ar trebui să înceapă cu ultimul, ca să vadă unde am ajuns, iar apoi să caute înapoi. „Eternal Return” mi se pare o piatră de temelie, dar poate e doar părerea mea.

Cum te-a ajutat toată experiența acumulată în partea asta de blogging, dar conexiunile pe care ți le-ai creat?

Foarte mult, pentru că mi-a arătat și o altă latură. Mi-a arătat că oamenii văd și judecă altceva decât cred eu. Fac blogging din plăcere. Scriu destul de rar, dar când o fac, o fac cât de serios pot. Mi-am făcut blogul pentru că mi-am dat seama la un moment dat că toate informațiile despre mine pe internet erau disipate, dar și că trebuie să le adun într-un singur loc și să stăpânesc eu locul respectiv.

Albumul „Melancolic” este coloana sonoră a serialului „Rămâi cu mine”, difuzat pe HBO. Dacă s-ar face un serial sau film despre byron, care ar fi momentele esențiale pe care le-ar conține?

Probabil că ar începe cu dimineața de după întâlnirea mea cu Codruț, când m-am trezit mai puțin mahmur decât m-aș fi așteptat, pentru că a host un chef monstru cu o seară înainte. În ziua aia am pus mâna pe chitară și am schițat melodia „Blow up my tears”. Într-un singur weekend l-am cunoscut și pe omul cu care am făcut trupa asta până la urmă. Codruț este managerul trupei și în ziua de astăzi și este unul dintre oamenii foarte importanți. Fără el în mod sigur nu am fi făcut toate nebuniile pe care le-am făcut, pentru că deși de multe ori el trebuia să fie rațional, era mai nebun decât noi. Sâmbătă l-am cunoscut pe el, iar duminică am scris linia melodică pentru piesă. În weekend-ul ăla s-a născut byron…

Ce nume ar avea?

Asta cu numele este foarte greu. De obicei lași titlul la final, pentru că nu mai ai răbdare, nu mai ai energie. Bine, un film n-o să-ți arate niciodată nimic exact. Uită-te la „The Doors”, care e un film tare, dar nu e neapărat despre ei.

Ați avut colaborări cu HBO, iar de curând cu Canon pentru expoziția cu materialele grafice realizate pe parcursul celor 10 ani. Sunt reticente brandurile, în general, când vine vorba de asocieri cu artiștii din muzica underground?

Piața e mult mai deschisă ca altădată. Acum 10 ani era mult mai greu să faci asta. Dacă nu cunoșteai oamenii potriviți, nu aveai nici o șansă să primești o sponsorizare, să faci un proiect. Bine, poate și din cauză că noi eram mai necunoscuți, dar cunosc cazuri și cu nume mai mari care aveau probleme. Bine, și acum există. Dacă nu știi cum s-o faci, normal că este acolo problema.

Se lansează multe albume bune, de multe ori chiar într-un timp foarte scurt. Ce ai ascultat în ultima perioadă și ai recomanda?

Anul trecut am făcut un top 5, inspirat de „High Fidelity”, o carte care mi-a plăcut foarte tare. Ei aveau tot felul de topuri, dar toate erau top 5, pentru că 10 deja e prea mult. Top 5 înseamnă că adună doar crema.

Albumul Radiohead mi-a plăcut enorm. “A moon shaped pool” e o operă de artă de la cap la coadă. E incredibil ce-au putut să facă oamenii ăștia! Contează foarte mult și ce așteptări ai. Eu așteptam să mă surprindă, dar nu neapărat să înțeleg din start, să mă prindă. De pe “The King of Limbs” am doar câteva porțiuni care-mi plac. Ăsta m-a prins foarte tare din prima, asta neînsemnând că e un album ușor. E unul cu greutate.

Apropo de asta, ce așteptări au acum oamenii de la byron?

Nu știu, pentru că noi am încercat să le facem mai mult la fiecare turneu și la fiecare lansare de album, pentru că turneele sunt în jurul unui eveniment. Să știi că ai fost la un concert și să pleci acasă mulțumit, să fii “A Peaceful Mind”, că din motivul ăsta se și termină cu piesa asta. Ne-am format o echipă foarte bună, cu lumini, proiecții, cvartet de coarte. În anumite locuri nu știu cât de potrivit a fost, pentru că am întâlnit și momente în care oamenii mai vorbeau. În mijlocul concertului e o piesă doar pentru cvartet, scrisă tot de mine, că e vorba numai despre noi, dar mi s-a părut că-n anumite locuri oamenii nu prea aveau răbdare să asculte, noroc că ea începe foarte încet și la un moment dat continuă în forță. Am văzut câteva reacții când începe violoncelul puternic și lumea tresărea. Big Smile)

Ce urmează pentru byron?

Surprize, surprize. Big Smile) O să facem treburi interesante în 2017, în prima parte a anului.

Ascultă byron pe Zonga!


Pe numele său real Daniel Radu, Dan Byron este solistul trupei byron. Născut și crescut în cartierul Pantelimon din București, a început să facă muzică la 6 ani, numele de scenă venind din cadrul primei trupe pentru care a scris, pe vremea aceea într-o altă componență.

Locația: Ceainăria Cărturești Verona; credit foto: Ruxandra Scripcariu.