Interviu Helen: cel mai important este să cânți cu sufletul… la final asta rămâne

Noul material de pe blog este cu și despre Helen, una dintre puținele artiste de muzică indie din România la ora actuală. A crescut cu muzica jazz, scrie versuri pentru artiști precum Andra, iar în acest an ne prezintă materialul la care a lucrat mai bine de un an de zile: și-a lansat E.P.-ul „In Another Place„, care conține 5 piese.

Zilele trecute ne-am întâlnit pentru interviul de mai jos. Enjooooy! Grin

© Ruxandra Scripcariu

Care sunt primele amintiri legate de muzică? Îți mai aduci aminte ce ascultau părinții tăi?

Da. Îmi amintesc că stăteam prin casă și ascultam muzică jazz și clasică pe vinyl. Părinții mei îmi puneau tot timpul vinyl-uri, aveau și benzi de magnetofon. Ascultam tot felul de genuri, cum ar fi jazz, rock, muzică clasică. Pe primul l-am descoperit chiar foarte devreme, pe la 9 ani, când am ascultat Ella Fitzgerald. Eram foarte încântată. M-a marcat destul de tare.

Ea te-a influențat și de-a lungul carierei?

Da, mai ales că eu asta am și făcut o foarte mare perioadă. Am început să merg la festivaluri de jazz. Părinții mei m-au susținut si așa am cunoscut-o pe Anca Parghel. Am avut ocazia să o întâlnesc la festivalul de jazz de la Brașov, pe vremea când aveam vreo 10-11 ani. De atunci mi-a devenit profesoară și periodic veneam la București să fac ore cu ea, așa că pot să spun că tot timpul am fost conectată la jazz.

Care crezi că este cea mai importantă lecție învățată de la Anca Parghel?

Că lucrul cel mai important este să cânți cu sufletul, lăsând la o parte lucrurile tehnice, la final asta rămâne. Atunci când cânți în fața publicului trebuie să transmiți emoție si să fii expresiv.

Este important ca fanii să urmeze artistul sau și artistul să empatizeze cu oamenii care-l ascultă?

Trebuie să empatizezi și tu cu fanii, pentru că faci muzică și pentru oameni, n-o faci doar pentru tine. Dac-ai face-o doar pentru tine, atunci ai sta în casă și nu te-ai mai stresa să faci videoclipuri, să înregistrezi și să scoți albume. Atunci când faci lucrurile astea, e clar că te adresezi oamenilor. Sigur, este foarte important să știi tu în primul rând ce vrei să transmiți prin propria muzică, dar o relație cu cei care te ascultă mi se pare important să existe.

Cum au primit până acum ascultătorii E.P.-ul „In Another Place”?

Am primit un feedback foarte bun. Multă lume a fost surprinsă să afle că sunt din România Big Smile. Mi s-a mai întâmplat să întâlnesc la Timișoara, unde am cântat la JazzTM, o fată foarte drăguță. Mi-a spus că-mi ascultă piesele aproape tot timpul și era foarte încântată. Tot întâlnesc lume care-mi oferă feedback pozitiv.

Cât de mult îți seamănă ascultătorii? Ești atentă la oamenii care te ascultă?

Recunosc că mă mai uit uneori, mai ales pe Instagram să văd cine îmi dă follow. Sunt oameni faini. Nu-i știu pe toți, dar pare că sunt genul de oameni cu care aș putea să ies la o cafea, cu care aș relaționa.

În industria muzicală contează mult imaginea artistului, dar și cum este împachetetat întregul produs. Cum ți-a venit ideea campaniei „Be Brave”?

A pornit tocmai de la povestea mea și de la curajul pe care l-am avut să fiu eu însămi într-o industrie plină de clișee. Mai departe s-a transpus în a le insufla oamenilor să fie la rândul lor încrezători în cine sunt, să-și asume asta și să nu facă vreun compromis, pentru că, până la urmă, cel mai important lucru este să descoperi cine ești tu cu adevarat. În ziua de astăzi mi se pare că în special femeile au nevoie de foarte mult curaj să facă asta. Suntem bombardate de tot felul de materiale în care ni se spune cum ar trebui să arătăm, ce ar trebui să mâncăm, ce să ne placă și asa mai departe.

© Ruxandra Scripcariu

Artiştii care fac muzică indie în România sunt în continuare destui de puțini, iar revista Forbes te-a menționat drept un trendsetter. Te consideri un model pentru cei care te ascultă?

Nu am pornit la drum cu ideea de a deveni un model. Vreau să inspir oamenii prin lucrurile pe care le fac eu. Dacă muzica mea și felul meu de a fi îi inspiră să fie ei înșiși și să fie curajoși, da, pot spune că sunt un trendsetter. Lucrurile astea cred că vor fi vizibile peste 5, 10 ani.

Pe tine cine te inspiră?

Sunt tot felul de oameni care mă inspiră. În general îmi place să descopăr artiști noi, nu numai din România, cât și din afară, să văd ce se întâmplă cu artiștii care-mi plac foarte mult, cum ar fi Klyne, Nao, Mount Kimbie, James Blake, Florence and the Machine.

Dacă ar fi să faci acum o recomandare muzicală fără să eziți, care ar fi ea?

Știi ce-am ascultat în metrou zilele astea? Noul album Solange. Mi se pare super fain. Imaginea, vizualul, tot ce a reușit ea să facă este atât de artistic. Totul arată foarte bine. La rândul ei încearcă să transmită un mesaj, iar muzica ei suna ataat de bine, este pe măsura imaginii. Da, Solange aș recomanda, „A Seat at the Table” albumul lansat de curând.

Ce albume ți-au schimbat percepția față de muzică de-a lungul timpului?

Ar fi foarte dificil să fac un top, mai ales că întotdeauna am ascultat muzică și mereu mi-a plăcut să descopăr artiști noi. Fac lucrul ăsta de când sunt mică și deși am ascultat foarte mult jazz, îmi este greu să aleg albume, pentru că sunt foarte multe care au marcat o anumită perioadă a vieții mele.

Hai să facem un joc de imaginație. Continuă fraza: muzica mea se ascultă cel mai bine atunci când…

… vrei să te regăsești, să ai un moment al tău de liniște. Se ascultă și când vrei să te distrezi, de ce nu!?

Pe lângă faptul că ești cântăreață, ești și compozitoare. Cât de mult trebuie să empatizezi cu un alt artist atunci când scrii pentru el? Te gândeşti în timpul procesului creativ cui i s-ar potrivi?

Sunt mai multe feluri de a aborda problema. Fie scriu pur și simplu o piesă și simt că i s-ar potrivi unui artist, fie vine artistul care vrea o piesă și atunci este foarte important să încerci să te pui în pielea lui, să-ți dai seama cum ar cânta, despre ce ar cânta. În momentul acela renunți la tine, nu te mai gândești la ce ar cânta Helen și încerci să intrii cât de bine poți în pielea artistului pentru care compui.

De obicei în muzică ego-ul este foarte puternic. Când vorbești despre un artist, știi că are niște valori pe care le exprimă indiferent de moment. Cât de greu este să intrii, ca artist și songwriter în pielea altui artist?

Când sunt artiști care nu își scriu propriile piese, atunci merg și pe mâna songwriter-ului. Clar ne consultăm atunci când începem să scriem, de multe ori poate și artistul este în cameră în momentul în care se face piesa și poate veni cu idei.
Mie nu-mi este greu, pentru că fac asta de ceva timp și a devenit, într-un fel, un reflex. Mă setez foarte bine pe ce trebuie să fac. Să scriu pentru mine este mai complicat… uneori mă mai blochez si trebuie să iau o pauză de la tot ce înseamnă a face muzică pentru alții. Unul dintre lucrurile pe care le fac atunci când compun este sa iau o pauza din a asculta muzică.

Bănuiesc că în a nu mai asculta muzică constă și procesul tău creativ…

Da. Toți artiștii cred că au chestia asta. Încep poate să se compare cu alți artiști, să își seteze niște standarde despre cum ar trebui să fie și atunci mintea lucrează mai mult decât intuiția. Personal, ca să nu îmi mai blochez fluxul creativ, pun muzica pe stop. ☺

© Ruxandra Scripcariu

Dacă ar fi să descrii „In Another Place” prin câteva cuvinte, care să te descrie de asemenea și pe tine, care ar fi acelea?

Cred foarte mult în toate acele piese, tocmai pentru că mi-a luat un an și ceva să le scriu și să le aleg. Am început să lucrez la materialul acesta acum foarte mult timp. Am pornit de la niște idei, împreună cu Andrei Mihai, producătorul cu care lucrez, am trecut prin tot felul de faze. Am făcut piese, am renunțat la ele, ca apoi să rămână fix piesele care au venit într-un anumit moment, piesele cele mai sincere. A fost ca o sită. S-a cernut totul, a rămas doar ce trebuia. Tocmai de-asta zic că este un material foarte sincer. Mi-am propus să fiu eu prin melodiile alese și-am vrut ca asta să ajungă la public.

Ai studiat muzica jazz. Cum a fost perioada în care ai studiat la Conservator?

A fost o perioadă foarte faină. Am învățat multe lucruri. Și mai multe lucruri am învățat când am primit o bursă Erasmus în Olanda. Am avut ocazia de a lucra cu muzicieni de jazz de la New York, pe lângă cei olandezi. Simt că m-am dezvoltat foarte mult, cel puțin în perioada respectivă. Ca să nu mai zic că am prins curaj, vizavi de faptul că sunt din România. Știi cum e, pleci într-o țară nordică, nu știi la ce să te aștepți. Te întrebi „Oare sunt bun?”, “O să fac față?”. Mergând în afară am cunoscut atâția oameni talentați, la fel ca și mine.

Urmărești artiștii de afară?

Desigur. Tot timpul mi-a plăcut să urmăresc ce fac artiștii care îmi plac. Cum arată un show de-al lor, cum sună o piesă de pe album și cum o cântă live. Mă interesează mecanismul din spate.

Cum vezi mediul online, dar serviciile de streaming?

Eu ascult muzică pe streaming, pentru că atunci când ascult un artist nu-mi place să ascult doar o piesă. Vreau să descopăr tot albumul. Treaba asta mi se pare foarte faină. Astfel poți să vezi artistul cu tot ce-a lansat, poți să-ți faci o idee mai bună despre cine e, de unde a plecat, cum a evoluat, cum s-a schimbat între timp. Pe mine lucrul acesta mă încântă destul de tare. Nu știu câtă lume o mai face, probabil că mulți stau încă pe YouTube, dar YouTube te limitează.

Mulți artiști susțin că oamenii nu prea mai au răbdare să asculte, mai ales când e vorba de albume…

Da, din păcate suntem obișnuiți să consumăm foarte mult. Muzica acum se și consumă. Nu se mai ascultă așa cum se asculta înainte. Se și produce foarte multă muzică în același timp. Se lansează muzică nouă în fiecare zi, nici nu poți să fii la curent cu tot. Oamenii își extrag esențialul. Sunt mai puțini cei care se atașează de un artist și vor să-l descopere cu totul.

Are muzica un termen de expirare?

Nu cred. Din punctul meu de vedere nu. Ceva valoros sună bine și peste 5 ani. Mă întorceam de la Iași și ascultam în mașină un album de jazz al lui Avishai Cohen, unul dintre primele lui albume și chiar asta le spuneam colegilor, că sună la fel de bine ca atunci când l-am ascultat pentru prima oară, acum multi ani. Încă îmi place, nu mă plictisește și nu mi se pare învechit. Asta ține și de calitatea muzicii. Dacă faci muzică doar cu scopul de a vinde și de a fi în trend și nu-ți propui să creezi ceva care să transmită și emoție, un mesaj, atunci doar va vinde. Eu mi-am propus să fac muzică cu emoție.

Ce urmează pentru Helen?

S-a lansat o piesă făcută cu un duo din Australia, Odd Mob, un duo de muzică electronică. Am compus o piesă împreună și sunt foarte încântată de colaborare. Sunt curioasă să văd cum vor primi piesa oamenii din Australia, din Europa. S-a lansat, de asemenea, un remake al piesei „Tell me”, primul meu single, în colaborare cu It’s Different, pe Trap Nation.

© Ruxandra Scripcariu

Ascultă Helen pe Zonga!

Locația: Energiea; credit foto: Ruxandra Scripcariu.