Interviu Mihail: N-am vrut să fac un „Mă ucide ea 2”. Am crescut de la piesa aia și sunt convins că toată lumea se aștepta la ceva boom

Acum un an îi luam primul interviu lui Mihail, cu ocazia lansării piesei „Mă ucide ea„. Un an mai târziu, ne-am revăzut tot pentru un interviu, de data aceasta cu ocazia lansării celui mai nou single, „Simt că ne-am îndepărat„. Despre așteptările publicului, dorințele sale, publicul ideal și nu numai, în interviul de mai jos. Smile

© Ruxandra Scripcariu

În ultimul an „Mă ucide ea” a fost una dintre cele mai ascultate şi iubite piese din România. Cum a fost toată această perioadă pentru tine?

A fost foarte aglomerată și agitată. A fost grea, frustrantă, fericită și euforică. Le-a avut pe toate. Am cercetat câmpul de luptă, am văzut și cu ce se mănâncă și cum funcționează lucrurile în industria muzicală. Am avut multe concerte prin țară și ne-am plimbat mulți km. Mă simt ca după război: obosit, dar sunt recunoscător pentru ce a fost.

Care consideri că sunt cele mai importante lecții învățate?

Trebuie să ai grijă de energia ta, foarte mult contează odihna și alimentația. Am realizat că să fii cunoscut e foarte greu, nu e atât de roz precum pare. Odată dădeam autografe după concert și o tipă mi-a zis: „mamă cât de fain e să fii faimos”, iar eu mă uitam la ea obosit și transpirat. Într-adevăr, e mai mult decât frumos, dar implică și multe lucruri.

© Ruxandra Scripcariu

Cum a luat naştere piesa „Simt că ne-am îndepărtat”? Ce te-a inspirat?

Conceptul piesei a fost făcut după ce m-am despărțit de fosta iubită. A fost un moment mai dificil. După asta au trecut două luni și ne-am văzut iar, pentru că a venit la mine să-și ia niște lucruri. A fost un moment foarte ciudat. Când vorbeam o făceam amândoi foarte formal, nu era așa cum obișnuia să fie, sincer. Mi-am dat seama că n-o să mai am parte de un om drag și important din viața mea. Eram doi oameni total diferiți.

În urma momentului ăsta am mers la studio și asta am simțit. E o piesă de stare, de simțit și trăit cu adevărat. Mai mult e un capriciu. N-am vrut versuri… Toată lumea zice că are puține versuri și că e prea lungă. N-am vrut să fac un „Mă ucide ea 2”. Am crescut de la piesa aia și sunt convins că toată lumea se aștepta la ceva boom. Nu am vrut să le dau ce vor, ci ceea ce am, sunt și ce vreau să fiu.
Feedback-ul total a fost 80% pozitiv. Am avut feedback și din partea prietenilor mei apropiați, care niciodată nu m-au felicitat pentru „Mă ucide ea”, pentru că n-au simțit-o, dar pe asta au simțit-o tare.

© Ruxandra Scripcariu

Spuneai că foarte mulți voiau un „Mă ucide ea 2”. Contează foarte mult pentru un artist să facă ce simte el sau să se îndrepte către ce vrea publicul?

Eu cred că trebuie să faci ceea ce te reprezintă pe tine ca artist. Trebuie tu să atragi publicul, nu el pe tine, pentru că altfel nu ești sincer cu tine în primul rând, faci compromisuri și nu e sănătos în al doilea rând, iar la un moment dat ajungi să nu mai știi care sunt visurile tale, care este direcția și unde vrei să ajungi de fapt.

Asta simt și eu acum. Când ajungi în studio și faci muzică, trebuie să faci pentru sufletul tău în primul rând. Ție trebuie să-ți placă. Orice artist adevărat o să recunoască faptul că tot ce face un artist este pentru el în primul rând, pentru exteriorizarea trăirilor. E ca un monolog cu Dumnezeu, cu Universul. E o chestie de conexiune. Toată lumea ar trebui să facă ceea ce simte, nu doar în muzică, ci în general.

© Ruxandra Scripcariu

Anul ăsta ai fost la Electric Castle, la Lollapalooza în Berlin şi nu numai. Te inspiră artiştii pe care-i vezi, ești atent la prestațiile lor și la ce implică ele?

Cam asta era intenția, să văd cum cântă, că poate fur și eu câte ceva. Mi-am dat seama că oamenii ăia sunt atât de simpli și de naturali… sunt ei, sunt autentici. Nu e nimic de furat, e doar felul lor de a fi. Se distrează pe scenă. Într-adevăr, sunt câteva șiretlicuri care influențează un show și trebuie să ții cont de anumite chestii, dar ce am realizat eu în urma acestor festivaluri sau cel puțin în urma prestației trupei Radiohead, în urma căreia am fost în depresie vreo 3 zile, e că trebuie să fii foarte sincer, foarte prezent și implicat.

În viața mea nu am văzut o prestație atât de pură, frumoasă și intensă ca cea pe care a avut-o Radiohead. Niciodată n-am văzut niște artiști care să fie atât de conectați cu publicul lor și să te hipnotizeze atât de tare. Am avut o depresie de 2-3 zile după concertul lor și când mă gândeam la ei mi se ridica părul. În România foarte mulți artiști sunt preocupați de ego-ul lor și nu de muzica pe care o fac. Foarte mult se investește în el și nu în ceea ce face.

© Ruxandra Scripcariu

Cum ai descrie publicul ideal?

Vrei să-ți zic publicul meu ideal? Cel mai fain concert pe care l-am susținut a fost acum aproape un an, în noiembrie, când „Mă ucide ea” nu era încă hit, în teatrul independent Reactor Cluj, unde am și filmat scenele alea slow motion pentru clip și unde am avut un public de cel mult 40-50 de persoane, pentru că acolo nu încap mai mulți oameni. Am întârziat puțin, aveam mâinile înghețate, nu mâncasem decât o ciocolată, iar lumea deja aștepta de vreo 5 minute. Am luat un pahar de vin fierbinte, le-am zis că dacă urcam direct pe scenă nu cântam bine, așa că i-am rugat să mă lase să beau vinul. Am stat jos și povesteam cu ei. Apoi am stat pe scaun și am început să cânt. Atât de bine rezonam cu sala și povesteam atât de mult, încât zici că eram un tip care face stand-up comedy. A fost un dialog muzical pe bune. Oamenii au venit pentru mine și a fost ceva foarte intim. Și în concertele alea cu mii și zeci de mii de oameni e frumos, dar nu ai parte de intimitate.

© Ruxandra Scripcariu

Cum te simți când lumea fredonează cap-coadă versurile în concerte?

Am avut o dată un moment interesant când am cântat un cover într-un club. Era o petrecere de basarabeni, iar eu eram anul 2 sau 3 la facultate. Am cântat „Batareika” în rusă. Erau în jur de 200 de oameni și toți cântau. Mă simțeam ca Bon Jovi… Mă gândeam cât de tare e să ai o piesă și oamenii să rezoneze cu ea.

Am avut parte de momentul ăsta în 2016. A fost un moment în care eram foarte fericit, pentru că este un rezultat al rodului muncii mele. A fost și este un moment foarte plăcut, doar că deja sunt obosit de piesa asta, iar când oamenii cântă refrenul, eu nu mai cânt.

© Ruxandra Scripcariu

Spuneai mai devreme că de la un punct meseria asta începe să fie și obositoare. Dacă ai putea schimba ceva, ce ai schimba înspre mai bine?

Ar fi foarte bine dacă lucrurile ar fi mult mai organizate și atitudinea oamenilor din jur față de artiști ar fi mai umană, pentru că de multe ori oamenii nu realizează că tu nu ai de fapt fițe, ci că ești critic sau poate obosit. E foarte greu să le spui ascultătorilor că nu mai poți face poze… Sau când insiști pentru niște lucruri pe care tu le consideri importante, pentru că ai nevoie.

Care este cea mai mare realizare pentru tine și ce planuri ai de viitor?

Am realizat în ultima perioadă că e foarte mult contează să ai grijă de aproapele tău. Mai ales în perioada asta foarte agitată mi-am dat seama de oamenii care contează. Mi-am dat seama cât de importantă este familia pentru mine și cât de necesar e să petreci timp, să ai grijă și să vorbești cu ea. Anul ăsta a zburat atât de repede… un an de zile nu m-am mai văzut cu sora mea, iar cu mama mea nu m-am mai văzut de la Crăciun. Tot încercăm să vorbim pe Skype și nu reușim, pentru că tot timpul sunt obosit, sunt la studio sau am concerte.

© Ruxandra Scripcariu

Ascultă-l pe Mihail în Zonga! Grin

Locația: Starbucks Pipera Plaza; credit foto: Ruxandra Scripcariu.