Ce s-a întâmplat în muzică? (23 – 29 mai 2016)

Muzica 23 - 29 mai 2016

We are back! Smile În săptămâna 23 – 29 mai 2016, trupa Up To Eleven a lansat piesa „Drum Bun„, tribut pentru Laurențiu Vârlan, fiind de asemenea ultima înregistrată în formulă completă la puțin timp înainte de tragedia din Colectiv, unde Leo și-a pierdut viața, iar Liviu și Bobo au fost grav răniți.

Aza a lansat „Ușor, Ușor„, melodie care este în colaborare cu Adrian Sînă.

CRBL a lansat „Eu” alături de Isaia. Despre piesă, CRBL a declarat: „EU știu cel mai bine să fiu eu.”, iar Isaia: „Proiectul împreună cu CRBL a început printr-un telefon, în care mi s-a zis ‘Isaia, a sosit momentul’. Ne știm de mulți ani, în trecut am făcut parte din trupa lui de dansatori și nu am ezitat să începem această frumoasă colaborare, el este unul dintre puținii oameni din viata mea care mă inspiră, care mă face să am încredere în mine și implicit în ceea ce fac. ‘EU’ este o piesă fresh, de vară, catchy, care sperăm să ajungă rapid pe buzele oamenilor”.

Abbi ne prezintă piesa „Mama ei de dragoste„, care este foarte energică, unde de muzică și text s-a ocupat Doddy, iar Mandinga a lansat în colaborare cu Erik piesa „Aventura„, prima în noua formulă. Solista se numește Barbara Isasi și este o tânără talentată, care a participat în 2013 la show-ul de televiziune „Vocea Spaniei”.

Nu în ultimul rând, Vanotek ne oferă „Viajero„, prima piesă a proiectului în limba spaniolă, lansată în colaborare cu Hevito.

ÎN ISTORIE:
23 mai

– The Rolling Stones a ajuns pe primul loc în topurile din Marea Britanie după re-relansarea materialului „Exile On Main Street” din 1972 (în anul 2010);
– s-a născut Heidi Range, membră a trupei Sugababes (în anul 1983);
– s-a născut Matt Flynn, membru al trupei Maroon 5 (în anul 1970);
– s-a născut Philip James Selway, membru al trupei Radiohead (în anul 1967);

24 mai
– Amy Winehouse și Madonna au câștigat fiecare câte un premiu la The Ivor Novello Awards. Amy a luat premiu pentru cea mai bună piesă contemporană cu „Rehab„, iar Madonna pentru piesa anului cu „Sorry” (în anul 2007);
Paul McCartney a concertat pentru prima dată în Rusia, în fața a 20,000 de oameni (în anul 2003);
– David Bowie a lansat albumul cu numărul 8 din cariera sa, numit „Diamond Dogs” (în anul 1974);
– s-a născut Bob Dylan, pe numele său real Robert Zimmerman (în anul 1941);
– s-a născut Heavy D (în anul 1967);

25 mai
– artistul Desmond Dekker a fost găsit mort în casa sa din Londra, în urma unui atac de inimă (în anul 2006);
– Marilyn Manson a ajuns pe primul loc în topurile din Statele Unite ale Americii cu albumul „The Golden Age of Grotesque” (în anul 2003);
– 50 Cent a stat timp de 4 săptămâni pe primul loc în topurile din S.U.A. cu piesa „21 Questions” (în anul 2003);
– s-a născut Lauryn Hill, membră a trupei The Fugees (în anul 1975);
– s-a născut Klaus Meine, membru al trupei Scorpions (în anul 1948);

26 mai
– Deniece Williams, care a fost backing vocals pentru Stevie Wonder, a stat timp de 2 săptămâni pe primul loc în topurile din Statele Unite ale Americii cu piesa „Let’s Hear It For The Boy” (în anul 1984);
– s-a născut Alan White, memru al trupei Oasis (în anul 1972);
– s-a născut Lenny Kravitz (în anul 1964);

27 mai
Paul McCartney a fost numit Doctor în Muzică de către Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii (în anul 2008);
– trupa Red Hot Chili Peppers a stat timp de 2 săptămâni pe primul loc în topurile din Statele Unite ale Americii cu albumul „Stadium Arcadium” (în anul 2006);
– piesa „Lady Marmalade” semnată Christina Aguilera, Lil’ Kim și P!nk a stat timp de 5 săptămâni pe primul loc în topurile din Statele Unite ale Americii (în anul 2001);
– s-a născut Andre Benjamin, membru al trupei Outkast (în anul 1975);
– s-a născut Sean Kinney, membru al trupei Alice In Chains (în anul 1966);

28 mai
– The Police a început turneul numit „Reunion” în fața a 22,000 de fani, în Canada (în anul 2007);
– s-a născut Mark Richardson, membru al trupei Skunk Anansie (în anul 1970);
– s-a născut Kylie Minogue (în anul 1968);

29 mai
– Gorillaz a ajuns pentru prima dată pe primul loc în topurile din Marea Britanie, cu albumul „Demon Days” (în anul 2005);
– trupa Eagles a fost pentru prima dată în Rusia (în anul 2001);
– s-a născut Noel Gallagher, membru al trupei Oasis (în anul 1967).